Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită joi, 4 august 2011, ora 18.30, la vernisajul expoziției omagiale a graficianului Marcel Chirnoagă.
Vor fi expuse 21 de lucrări din seria Infernul, realizate în 1980, care ilustrează prima parte a operei ”Divina Comedie”, de Dante. De asemenea, expoziția va cuprinde gravuri concepute înainte de anii 90, precum și alte desene care vor contura în termeni explicativi opera halucinantă a regretatului artist.
Evenimentul va demonstra că Marcel Chirnoagă a rămas până în ultimele zile de existență același grafician rafinat, povestitor de basme pentru cei mari și mici, oscilând între puritatea unui gest artistic cu valențe exorciste și macabrul oniric.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 4-16 august 2011 la Galeria Simeza, bd. Magheru nr.20, Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu